Tudor Tim Ionescu, politicianul care a depus sesizări în legătură cu leul din filmarea lui Dani Mocanu, a declarat pentru Gândul.ro că animalul sălbatic ar putea fi ținut într-un container într-o curte, sau chiar mort și aruncat într-o pădure!
„Animalul a dispărut, și asta mă îngrijorează! Dani Mocanu zice că a machiat leul, eu nu nu pot să cred așa ceva, din puținul pe care l-am văzut, asta este o minciună pe care o spune Mocanu, și cred că de aceea nu se găsește leul acum, pentru că orice veterinar își va da seama că leul este rănit și are dermatită”, a declarat Tudor Tim Ionescu pentru Gândul.ro, politicianul care a depus sesizări la Poliție și la Garda de Mediu după ce a vizionat clipul manelistului.
Potrivit lui Tudor Ionescu, animalul ar putea fi mort și aruncat într-o pădure.
„Leul poate să fie într-o curte, ținut într-un container, sau chiar aruncat mort într-o pădure”, mai spune Ionescu.
Fostul consilier municipal crede că animalul sălbatic a fost sedat înainte de filmări!
„Eu am o suspiciune că el a fost și injectat ca să fie calm. Nu avea cum să fie așa calm. Nu trebuie să fii medic veterinar că să știi cum se poartă un leu. Dar substanțele pe care le-ar fi administrat nu se mai găsesc în organism la două săptămâni sau poate chiar mai multe de la momentul filmării (…) Cum adică, l-a machiat să fie mai feroce? Adică leul, care este regele junglei, nu este un animal feroce?! Refuz să cred așa ceva, acel animal a fost rănit”, spune Ionescu.
Ce se va întâmpla dacă animalul sălbatic va fi găsit?
„Din punct de vedere legal, trebuie verificat de un medic veterinar, să se vadă dacă el a fost rănit.
Rănile și dermatita nu știu dacă au trecut. Trebuie ca Garda de Mediu să afle al cui este animalul și să stabilească dacă este achiziționat cu documente legale sau este încă un animal care provine de pe piața neagră”, a mai declarat Ionescu pentru Gândul.ro.
Polițiștii IPJ Argeș, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, au descins miercuri dimineața la trei adrese din Ștefănești. Surse judiciare au declarat pentru GÂNDUL.RO că vizate au fost locuința lui Dani Mocanu, studioul de înregistrări al artistului, dar și adresa unuia dintre bărbații care au participat la filmarea videoclipului.
Videoclipul piesei “Stop România”, interpretată de Dani Mocanu, a generat un scandal public uriaș, în condițiile în care artistul a fost filmat în timp ce trage de lanț și călărește un leu care pare rănit și bolnav. De fapt, conform specialiștilor, pielea animalului prezintă escoriații din cauza bolilor, iar acesta este extrem de slab, semn că hrana pe care o primește este una necorespunzătoare.
Denunțul a fost făcut de Tudor Tim Ionescu, candidat PRO România la alegerile parlamentare din 6 decembrie, cunoscut drept un mare iubitor de animale. Ca urmare, a fost deschis un dosar penal pentru schingiuirea și rănirea animalelor, instrumentat de polițiștii din localitatea Ștefănești, unde figurează adresa lui Dani Mocanu.